Cu nodul în gît cît un pepene turcesc, cu inima scofîlcită ca un papuc de casă de la ţară, băscuţa trasă alandala peste urechi, ea înainta prin vînt şi ninsoare mai ceva ca Ana lu’ Manole, pornită să afle răspunsul pe care sufletul ei îl ştia deja – mă înşeală !

„Nemernicu’ , porcu naibii, mincinos nenorocit şi prefăcut crezi că mă poţi duce de nas ca pe o proastă? Nesimţitule, idiot încrezut, fanfaronule! Las’ că vezi tu! Ajung io acolo!”

Cuvintele îi umpleau gura dar nu reuşeau să străbată strîmtoarea dinţilor încleştaţi epileptic şi o luau la vale pe pereţi pînă în stomac unde striveau toţi fluturaşii dragostei de mai ieri.

„’mi-nchizi mie telefonul în nas de 3 ori. De 3 (trei) ori!!! Şi dai mesaj că ai treabă la Restaurant! Deci la restaurant o duci… aia merită adică o mîncare în oraş. Io stau ca proasta acasă şi-ţi fac să mănînci şi… şi p’aia, p’aia o duci la restaurant. Să pari tu galant, să-i aşezi scaunul la masă, să vadă ce cunoscător de vinuri eşti. Ajung io acolo!”

Muşchii gambei îşi cereau dreptul la relaxare din ce în ce mai acut dar nu era timp pentru zăbavă. Ochii abia mai făceau faţă printre fulgii de nea topiţi în lacrimile ce se scurgeau spre buze ca în tabloul ăla cascadă – cel mai kitsch cadou primit vreodată de el, de la mă’sa.

„Mă-ta te-a educat aşa, să nu respecţi femeile, că nici ea n-a avut parte de respect de la tac’tu ăla beţiv şi curvar. Şi tu-i calci pe urme acuma. Nu cumva să rămîi mai prejos. Vezi tu! Ajung io acolo!”

Rămase lipită de zidul Restaurantului ca o muscă pe banda dulce – ademenitoare. Pic, pic, pic un ţurţure încălzit de aburii bucătăriei localului se sfîrşea în creştetul capului ei, pătrundea pînza băscuţei şi se scurgea rece spre ceafă, ridicînd fiecare fir de păr ca într-un cor de aplauze frenetice. Se scărpină cu greu prin material – degetele îngheţate nu voiau să se mişte liber – îşi frecă ochii… minunaţi. Aşa-i spusese el cu o seară înainte, că iubeşte ochii ei minunaţi.

„ Nu trebuia să plîng. Proastă ce sînt. Acum nu reuşesc să văd bine prin geam. Nu pot să intru cu faţa asta în restaurant, dar îl văd io. Cu ce-am greşiiiittt eu ???  O nouă inundaţie de apă fierbinte şi sărată forţă barajul pleoapelor, trecu peste şi se duse pe drumul legii gravitaţiei.

Şi printre ceţuri şi geamuri aburite îl văzu. Relaxat, la cămaşă, zîmbind încrezător în timp ce sorbea cafea la masă cu şeful lui. Buza ei de jos băgă imediat divorţ de cea de sus, mandibula nu mai voia să se aproie de maxilar, fluturii stomacului cîştigaseră războiul de mai devreme iar conştiinţa începuse să bată clopotele.

„Dacă intram? Sînt nebună, ce era să fac… era chiar cu treabă la restaurant. Acuma chiar nu pot intra cu faţa asta. Dragul de el avea dreptate că-s posesivă”.

Picioarele-i obosite o duseră de capul lor acasă. Intră frîntă dar uşurată în hol, îşi aruncă hainele la grămadă pe pat, după care le ridică cu grijă pe fiecare şi le puse la locul lor. Ochii îşi spuneau trista istorie a ultimei ore în faţa oglinzii.

„Tre’ să mă duc să fac ceva cu faţa asta pînă se întorce el acasă. O baie fierbinte sigur mă relaxează…”

 

***

O oră mai tîrziu.

– Iubitaaa, am ajuuuns, strigă el din gol.

– Sînt în dormitor, îi răspunde ea.

– Eşti cam palidă, ţi-e bine?

– Da, n-am nimic.

– Parcă ai şi ochii cam roşii.

– Abia am ieşit de la duş, mi-a intrat clăbuc în ochi, de la şampon.

– Aham. Ce mai avem de mîncare prin frigider? M-a ţinut şeful ăsta să-mi explice ce avem de făcut săptămîna viitoare cît e el plecat. N-a dat nimic de mîncare, o cafea şi-atît. Abia aşteptam să ajung acasă. Ştii, mi s-a părut că te văd o clipă prin geamul restaurantului. Era o fată cu o băscuţă ca a ta.

– Nu eram eu, o altă băscuţă probabil.

Anunțuri