Inima mea. Inima mea e căsuţa piticilor – toţi intră deabuşilea, cu teamă că nu găsesc loc unde să se aşeze. Îi servesc cu o bucată din ciupercuţa lui Alice şi-am rezolvat problema locativă. Inima mea e groapa de nisip unde se dă licenţa la EFS. Toţi vin în mare viteză, unii aterizează la marele fix, alţii trec peste ea, nefericiţii se împiedică la margine şi rămîn cu genunchii juliţi.Cîteodată, inima mea e închisoarea Alcatraz . Acolo-i ţin pe cei mai dragi mie, să fiu sigură că au şanse minime de evadare (nu le spun niciodată că defapt poarta e mereu deschisă). Alteori, inima mea e Hirosima după ce a picat bomba. Îi adun pe toţi din fărîme şi-mi petrec tot timpul încercînd să reconstitui acel mare puzzle (trişez cîteodată, le schimb năravurile între ei şi mă simt bine, dar durează puţin). Inima mea e pe rînd submarin, tren de mare viteză, satelit veghind de pe orbită, prima racheta ce-a ajuns pe Marte. Inima mea e un zmeu care amuză copiii şi-n rîsetul lor ea creşte şi se înalţă. Inima mea poate fi granit sau calcar, munte sau mlaştină. Inima mea e de fapt o infinitate de inimi în perfectă armonie. Pentru că eu nu iau bucăţi mici din inimile altora şi nu le ofer înapoi pansamente. Eu le iau inima cu totul şi le ofer o alta proaspătă în loc, o alta aşa cum şi-o doresc.

Anunțuri