Ninge salbatic de jumatate de ora fara intrerupere. Si-mi imaginez cum fiecare fulg e o dorinta a cuiva, mai mica, mai mare, uriasa… De parca timpul a strans in cele ultime 12 luni ale sale toate visele si acum le toarna peste noi, ni le pune la picioare. 

Bocanci de armata, ghete cu toc, picioare desculte si miini ucigase vor iesi in zapada si vor sfarima miliardele de vise.

Un poem in cadere, asta se vede de la geamul biroului, si nu stiu daca sa pling, sa tremur ca poate si visele mele vor nimeri sub acelasi bocanc necrutator, sa rid ca un copil si sa spun ca inca mai am vise si pentru ninsoarea urmatoare.

Stiu, n-avem timp, sint contracte de semnat, colaboratorii stresati, netul merge prost, imprimanta face greva si scrie doar ce vrea ea.

Cum ar fi in plin program de lucru sa ies in fata cladirii si cu limba scoasa sa dansez primitiv printre fulgi?

Poate am sansa sa-mi inchit macar un vis. L-as tine in mine, visul ar fi parte din fiinta mea, singele mi l-ar asimila, l-ar descompune, dar o parte infima imi va condimenta celulele, le va face sa creasca, sa se inmulteasca.

Si poate, dintr-o ciudata toana a destinului iti voi inghiti si tie un vis. Si-asa va fi ceva al tau, totdeauna cu mine, in mine, condimentand aceleasi celule si facandu-le sa creasca, sa se inmulteasca…

Anunțuri