Septembrie 2008


Nu stiu altii de unde isi iau energia zilnica, eu stiu ca mi-o iau din muzica. Aud o inclestare perfecta intre o orga si o baterie. Prima musca din note, le sfarima in mii de particule care imi patrund in singe si cu viteza ametitoare urca spre creier. Nu am timp sa ma infior indeajuns ca o chitara vine din urma si panseaza acealeasi note. Ca si cum ar pune o alifie – pansament – tampon ce-ti alina durerea neuronala si firele zburlite de pe corp isi revin la starea de normalitate. Nu pentru mult timp. Un saxofon reia acordurile. Bass-ul renunta la lupta din cind in cind, chitara joaca pe doua fronturi. Nu le mai urmaresc.

Fiecare nota imi inspira cite ceva. DO – o gogoasa rotunda care tocmai s-a racit. O privesti pofticios si parca ti-ai infinge dintii in zaharul acela topit dar tocmai apare RE – un val dintr-o mare pe care a prins-o furtuna departe de casa. Infigurat, parca ar vrea sa-si ia toate obiectele personale si sa se intalte spre stele. Acolo e liniste. Cel putin asa banuie el. MI ii apare in subconstient. Dracusorul ala care nu-ti da pace si te toaca marunt, insistent, pina in pragul nebuniei. Se plinge, se vaita, se tavaleste pe creierul tau pina ii faci pe plac. Sau pina apare FA. Puternic, semet. Nu, nu vine de la FALUS, nu are nimic obscen in el. E doar o forta teoretica, abstracta. Daca pe portrativ ar fi dictatura, cu el s-ar termina gama. El ar fi punct si de la capat. SOL e puntea. Lumea de aici si cea de dincolo. Asta desparte. De te incumeti sa treci, LA te intimpina la portile paradisului. Deja esti pe culmi. Trebuie ca esti o fiinta inaltata de nu ai cazut de pe punte. Stiti cum arata ingerii la chip? Asa arata, ca un LA. Au aripi nesfirsite, nu ca pasarile, matasea pare postav gros pe linga tesatura lor, iar fluturele face zgomot infernal in zborul lui, fata de alunecarea domoala a LA-urilor, uniti, intrepatrunsi, uniformizati, eterni… Forever, forever, for… ever… …. SI – nu-l pot vedea. E Dumnezeirea insasi. Stii ca e acolo, isi face simtita prezenta prin tot ce atinge si totusi nu-i niciodata acolo unde il cauti. Ca un copil rautacios, bezmetic, aiurit, iresponsabil. Asa a fost mereu, altfel nu i-as ierta ca dupa el l-a acceptat pe DO iar. Un fel de ruda din America la care nu ai niciodata bani sa ajungi, a acelei prime gogosici DO.

 

P.S. Unora CHIAR le place jazz –ul. J

 

 

 

Anunțuri

Da, inca mai traiesc. Am reusit in sfirsit sa ma mut in orasul tuturor posibilitatilor. Tuturor posibilitatilor de a-ti fi date toate planurile peste cap am vrut sa zic. Dar cum se zice, viata e ceea ce ti se intimpla cind iti faci alte planuri, deci eu traiesc intens viata de vreo luna incoace. Daca mai aveti ezitari in ceea ce priveste locatia, ei bine, da, e vorba de capitala noastra, a tuturor romanilor, noul meu purgatoriu.

O sa incerc sa postez din nou mai des dupa ce o sa imi aduc restul de bagaje, inclusiv calculatorul. Am trait in ultimul timp experiente noi, unele terifiante, altele delicioase, ideea e ca orasul asta tinde spre minus sau plus infinit si orice lucru care zaboveste prea mult in mediocritate risca sa fie axfisiat, transat sau ingropat de viu.