Aprilie 2008


Ma sperie faptul ca din ce in ce mai multe persoane tind sa dea vina pe copii pentru viata haotica pe care acestia o duc acum, cind defapt noi, astia maturi sintem de vina.

Noi, astia care am stat la cozi infernale pentru o ciocolata chinezeasca si o punga de pufarine (cite una de persoana, sa ajunga la toti) am devenit avizi de orice. Si pentru ca Romania noastra nu pare tara tuturor posibilitatilor, am ales sa ne lasam odraslele in grija bunicilor si profesorilor si sa plecam slugi in strainatate. Bunici pe care nu-i poti invinui ca sint depasiti de evenimente, profesori care au parasit posturi de director in favoarea delicioaselor capsuni spaniole (in fine, stiu doar un caz, dar nu mi se pare incredibil sa mai existe si un altul).

Ceea ce nu pot intelege multi e ca noua ni s-au impamintenit niste conceptii de care nu sint convinsa ca vom scapa vreodata cu adevarat. Am trait cu frica de exprimare si actiune, am trait cu teama zilei de miine, ne-am vazut parintii de prea multe ori nedormind noptile calculindu-si ultimii 50 de lei pina la viitorul salariu, trezindu-se la ora 5 dimineata pentru a apuca ratia de lapte. Dupa atitia ani de la revolutie, am reusit sa putem vorbi despre politicieni fara a ne uita peste umar, dar libertatea pe care am cistigat-o ne-a coplesit. Exact cum un cersetor ar cistiga la loto o suma de bani pe care nu o poate numara. Ar fi fericit, debusolat, s-ar purta haotic si oricine invatat cit de cit cu banii ar profita de el. Asta am facut noi. Ne-am trezit cu atit de mult dupa ce am avut atit de putin, incit nici acum nu constientizam pe deplin ce am dobindit in `89.

Revenind la copiii de azi, cum am putea avea pretentia ca ei sa inteleaga prin ce am trecut noi doar din ce le povestim noi cu ura? Pentru ei Ceausescu „a fost un om rau, care a omorit multa lume si nu dadea ciocolata, bomboane si banane de Craciun si ce bine ca nu ne-am nascut in vreme aia”. S-au nascut liberi, intr-o societate de oameni coplesiti de multe probleme pe care nu si le imaginau acum ceva timp in urma. De asta unii dintre noi regreta transferarile dupa ce terminai scoala, locuinta pe care o primeai daca erai om al muncii, camerele pe care le primeai in plus daca erai mama eroina.

Si ma scuzati tineri parinti detinatori de odrasle purtatoare de cercei prin mai toate partile corpului, cu pantaloni in vine si parul in ochi, pentru ei asta e societatea normala, pentru ca in asta s-au nascut si au crescut si nu a avut nimeni timp sa le arate diferenta.

In lipsa unuia sau a ambilor parinti acasa, datorita noilor legi din invatamint care au redus autoritatea profesorilor in fata elevilor, a accesului nelimitat la orice tip de informatie, ce fel de copii exemplari ati dori sa vedeti pe strazi?

Asculta genurile de muzica pe care le asculta pentru ca astea sint promovate. Nu are rost sa subliniez aici preferintele caselor de discuri de la noi. Vad violenta in filme, desene animate si videoclipuri si actioneaza pe strazi in consecinta. Nu mai citesc, pentru ca locul bibliotecilor din sufragerie a fost cedat mobilelor de 3 rafturi si 10 picioare metalice pe care se odihnesc boluri pline cu pietricele colorate, in tendintele modei. Nu vad rostul educatiei, pentru ca noi (nu ei) ne lasam condusi de figuranti cu 4 clase, purtatori de portofele burdusite si masini de ultima clasa.

Atita timp cit noi nu am gasit inca calea de mijloc, de echilibru intre nevoie si placere, cum de avem pretentia ca ei sa fie obiectivi si sa stie ce vor de la viata? Vor bani, avere, lux, lipsa grijei de miine, lipsa responsabilitatilor, pentru ca noi le-am impanat capul cu lipsurile noastre. Nu-i nimic gresit in a-ti educa copilul in ideea de a obtine mai mult de la viata decit ai reusit tu sa obtii, e gresit ca nu le subliniem limitele si prioritatile.

Faptul ca noi am avut o copilarie mai chinuita ca a lor, nu ne-am bucurat de avantajele pe care le au ei acum, nu ne scuteste de obligatia de a le arata valoarea reala a banilor si a le explica ca educatia, cultura va cistiga teren in fata smecherilor.

Au trecut aproape doua decenii de la revolutie. Nu credeti ca ar cam fi timpul sa ne adunam un pic mintile, sa lasam trecutul acolo unde e si sa ne ingrijim mai mult de cei care or sa ne reprezinte ca natiune in viitor? Asta ca sa nu ne trezim ca peste citiva ani la presedintie o sa-l avem drept candidat cu … fara numar voturi pentru, pe Ionut Cercel (nu ma injurati, nu am nimic personal cu copilul, e doar una din victimele societatii pe care inca o sustinem).

Anunțuri

Printre treburile casnice am reusit sa fac si o tentativa de felicitare. Oricum, intentia conteaza 🙂

 

Nu-s eu pe deplin lamurita care e rostul iepurasului in povestea asta. E un fel de substitut al lui Mos Craciun, Zina Maseluta, Pestisorul de aur, Duhul din lampa de poate el aduce fel de fel, sau poate indeplini dorinte? In fine, mi se spune mereu ca am talent sa stric farmecul sarbatorilor cu intrebari inutile, deci nu mai insist. Sa petreceti clipe fumoase alaturi de cine va place !

Am fost la cumparaturi. Printre nenumarate alte lucruri care nu-mi trebuie defel, am achizitionat si o pernita. Chinezeasca. A incercat ea sa se camufleze sub un scris in engleza dar am descoperit-o repede. Din pacate deja platisem la casa. Acasa am avut placerea sa citesc cum ca:

Sping is gay with flower and Song.

Summer is hot and the dags are long.

Autumn is rich with fruit and grain.

Cred ca aveam ceva de invatat si de la Winter, din pacate li s-a terminat pinza prea devreme.

Dragi tovarasi si pretini chineji, va multamim pentru lectiile de gramatica limbii Englezesti, cit si pentru intelegerea la ce sint bune si anotimpurile astea, oferite gratuit, la achizitionarea produsului.

 

 

 

This is Perna educationala.

“ Trei surori erau. Una spunea:

Veni-va dragostea cu-ntiia stea…

Venit-a moartea si s-a dus cu ea.

Doua surori eram. Ea imi spunea:

veni-va moartea. Singura vei fi.

Dar dragostea fu cea care-o rapi.

Strigam si strig: vreau dragoste ori moarte,

Dragoste ori moarte! Si-astept, astept mai departe…“

Lied – Rafael Alberto Arrieta (Argentina 1889)

As vrea sa inteleg ce s-a intamplat cu tine. Traiesti de atita timp cu suferintele si reusitele tale. Nu esti asa de mare, ba chiar destul de neinsemnata fata de pretentiile celorlalti. Primavara esti verde si salbatica, toamna si iarna esti singura si mizantropa. Primesti pe oricine si nu respingi nici pe cei care nu te iubesc, care se arata nepasatori si cinici. Te-au cintat, te-au injurat, te-au preaslavit si te-au ingenungheat toti ereticii fara de credinta si de ideologie.

 

Esti asa cum te stiu, fara sa inteleg ce se intimpla, cu defectele tale – mari in ochii tuturor – si cu calitatile incontestabile, dar pe care nimeni nu le recunoaste.

 

Aici este cimpie, pustie ca sufletele locuitorilor ce te alcatuiesc, dincolo este un virf de munte unde un cioban asteapta sa se lupte cu ursul pentru a-si creste oile care maninca iarba adusa din Italia in pungi vidate.

 

Nu inteleg de ce nu mai ai sira spinarii asa cum o stiam, dreapta si semeata, ci ai numai genunchi cate te smeresc in fata ispitelor occidentale. Acum ai telefonie mobila, televiziuni prin cablu, sandwich-uri de la fast food, masini de la New York dar nu mai ai sarmale si mamaliga, nu mai maninci telemea, ci pateuri cu brinza din Africa de Sud, nu mai stii ce este „Miorita” ci doar muzica din Pantelimon si Colentina.

 

Nu mai ai mindrie ci „feeling”, nu mai ai sentimente de dor ci esti plina de sentimente „bestiale”. Ai ajuns acum clovnul propriei tale imagini, pentru ca haiducii de astazi au Mercedes-uri si nu cai cu coama in vint, au costume de 1500 euro si nu itari asa cum te obisnuisesi de atita vreme. Ai tot ce-ti trebuie: nas, git, urechi, buze, dar ceva iti lipseste.

 Nu stii ce este, dar iti spun eu, care sint doar un simplu traitor aici: nu mai ai inima, pentru ca ai dat-o pe citiva dolari. Care sint doar promisi, nu si primiti. Si pe care oricum, nu-i vei mai vedea vreodata!