Martie 2008


Recunosc, plictiseala nu e o scuza destul de buna pentru a justifica pierderea unor ore insemnate pe net, citind ce le trece altora prin cap. Si totusi, zilnic mi-am facut o obisnuinta din a intra pe diverse bloguri, in fiecare zi altele, cu o vaga iluzie ca as gasi niste persoane care au ceva de spus intr-o exprimare deosebita.

Mare dezamagire. Cu cit ma incapatinez sa gasesc ceva care sa-mi capteze atentia, cu atit mi se pare ca imi fac mai mult ochi dulci Tagore, Graham Green si Maupassant pe care „i-am cumparat” la pret redus evident, de, remuneratie mica, dupa buget. Incontestabil soarec de biblioteca de cind ma stiu, am zabovit mai mult de jumatate de ora printre cartile din micul anticariat, am citit cu frenezie prefetele, abia asteptind sa ajung acasa sa ma apuc de adevarata lectura.

Bineinteles, ajunsa acasa, am deschis calculatorul. Noi titluri de bloguri mi-au captat atentia, cartile stau si acum cuminti pe raftul bibliotecii aruncindu-mi din cind in cind o tenta de parfum de pagina veche si ingalbenita.

De unde naiba, cum, de ce aceasta dependenta de internet, furnicaturile acelea ciudate pe care le simt in degete daca o zi intreaga nu ating butoanele tastaturii si nu apas clapitele firave ale mouse-ul ului? Adica, am trait atita timp fara calculator, fara internet, accesul la informatii se limita la stiri TV, radio, ziare, reviste, accesul la cultura nu avea limite, exista o incomensurabila literatura universala de unde sa te insipiri.

Imi place sa cred ca mi-am creat personalitatea actuala si in urma nenumaratelor lecturi de povesti moralizatoare, carti de aventuri cu personaje justitiare si neinfricate, mi-am imbogatit imaginatia cu Jules Verne. Si in asa scurt timp am cedat in fata tehnologiei, m-a atras ca pe un soarec ce sint in lumea virtualitatii, patratelul de brinza atasat capcanei ce m-a prins se lauda a fi de cea mai buna calitate. Iluzii! Nu am facut decit sa gasesc alte persoane la fel de debusolate ca mine de tot ce inseamna spatiu virtual, persoane captivate iremediabil de acest spatiu, persoane care cauta raspunsuri reale la intrebari virtuale… nimic concret…. biti. Tare mi-e teama ca intr-o zi, tot adincindu-ma in calculator o sa incep sa vad totul in „unu – zero”.

Pentru toate acele persoane care cunosc cit de conservatoare sint in realitate, nu am nimic impotriva tehnologiei, sa evolueze din partea-mi, sa ajungem sa plecam in excursii prin Calea Lactee nu la bulgari, mie mi-ar place doar sa cunosc mai multe persoane care sa savureze gestul de a-ti umezi degetul pe limba si a intoarce o foaie de hirtie imbatrinita, lasindu-ti papilele penetrate de gustul timpului.

Anunțuri

Pentru ca nu am incotro, in fiecare dimineata, in drum spre servici, trec pe linga doua magazine de cartier. Ca niste oameni constiinciosi, harnici, bla, bla, bla, patronii acestor magazine sint de fiecare data prezenti in fata usii de la intrare, chipurile intimpinindu-si clientii.

 

Adevaratul scop, devenit motto in viata lor este acela de a-si rupe gitul dupa orice persoana de sex feminin care le trece prin fata ochilor. Ai putea avea iluzia ca acest lucru te-ar binedispune, ca face bine la orgoliu, mindrie, sa te gindesti ca daca barbatii mai intorc capul dupa tine, inseamna ca inca esti „o dama bine”. Problema apare atunci cind lucrul acesta nu se intimpla ocazional, ci in fiecare zi, privirile pofticioase sint aceleasi de fiecare data si nici vorba de vreun sentiment placut cind te vezi privita ca un obiect sexual defilind neprotejat pe strada.

 

Acum inteleg rostul organelor externe care ne desavirsesc chipul: ochii – sa ii poti mari pina simti ca iti ies din orbite, narile – sa le poti flutura in vint, gura – sa o tii deschisa, sa aibe pe unde se scurge riul de bale.

 Domnilor, exista niste reviste de specialitate, unde femei frumoase sint dornice de a fi admirate si pentru asta pozeaza in cele mai desavirsite tinute si posturi. Noua, femeilor obisnuite, nu reusiti decit sa ne transmiteti un sentiment de prost gust in fiecare zi.

Am crezut atunci ca vei sti ca este din nou Noiembrie. Nu la fel de geros, ba chiar putin bonom, dar totusi la fel de plin de spirit ca cel trecut. Erai mai putin singura, mai putin trista si mai putin intelegatoare. Ca printr-o sticla mata simteam sufletul tau cuprins de inutile remuscari si de razvratiri fara tel. Ma miscam pentru tine intr-o lume pe care abia o ghiceam, intunecta de ceata si de lumina obscura, desi, in fugitive clipe, iubeam cu pasiune claritatea.

Ce-mi puteai oferi tu, atunci cand eu refuzam totul? Ce putea fi neprevazut cand totul era stabilit cu precizie de ceasornic? Un ceas incarcat de ura si de resentimente afisate pe care impreuna le planificam pentru a ne simti doi…

 Acolo stii cu siguranta ca exista ceva ce nu o pot demonstra pretioase teorii matematice, ceva cu trup mladios si rece, in care tresar fara ca tu sa stii, hohote bolnave de ras…

Si se chirceste de durere si de frig, se inspaimanta de propriul destin, privind cu rinjet intr-o oglinda neagra…

 

Acum poti defini ceea ce te caracteriza si nu stiai de ce urla in tine blestemul trupului nelinistit si al moartelor oglinzi, asemeni milului din mlastinile pustiite. Acum ai nume pentru teama aceasta pe care am inteles-o fara sa stiu cum, cind ai fugit in seara aceea…

 

Cu zgomote seci, cristalul luminilor din micul apartament s-a imprastiat în dire luminoase pe covor. Si groaza ti-a acoperit iubirea si mainile, infioarate de delicatete s-au transformat in gheare si umbra gingasa s-a intrupat in forme nebuloase de cosmar…

 Acum stii ce inseamna trupul contorsionat din visul tau, cu reale contururi ce-ti infasurau fata minunata si-ti framintau ispitele. Si pentru ca inca te temi sa-i dai un nume, eu indraznesc sa te ajut: este Noiembrie. Atunci cand urla vintul cu sarcasm, cind tipatul frunzelor iti bintuie disperarea, cand te pindesc cu tainice surasuri coltii ascutiti ai batrinilor dusmani, stii ce se intampla: este Noiembrie. Si nu este doar inmormintare, este priveghi, este dincolo de ceea ce tu credeai ca este suferinta. Uneori ai crezut ca alaturi de mine se poate numi si bucurie. Dar varul cade si tencuiala se prabuseste in neantul pe care-l credeai materie. Si este din nou cosmarul fara de sfirsit si fara de inceput pe care, in nebunia ta, ai incercat sa-l stapinesti.Ai fost iubita si am fost iubit. Si asta are pret numai acum si trebuie sa-l platesti. Are si eticheta colorata si numele sau se striga in piata. Şi pentru ca mintea ce plinge trupul sau inca urla de durere, te voi mai ajuta o data. E simplu si e trist – este Noiembrie si daca nu stii ce sa cumperi, uita-te din nou la pret si vezi ca e ieftin – e disperare de Noiembrie.