Departe de a fi un studiu elaborat, urmatoarea expunere propune o mica paralela intre iubirea de acum doua secole si cea de azi. Voi incepe cronologic.„Pe vremea aceea, literatura facea un serviciu de nepretuit: sufla replici, il ajuta pe fante la agatat”.
Era de ajuns recitarea unor poeme, de cele mai multe ori scrise de altii, pentru impresionarea tinerei alese. Ma intreb cind modul acesta de „facut curte” era atat de familiar, la ce trebuiau sa fie atente domnisoarele in cauza? La gesturi, mimica, intonatie, alegerea textelor potrivite in functie de importanta autorilor lor, gradul de subtilitate expus in text, eventual chiar autenticitatea textului, altfel spus sa poata concluziona daca respectivul pretendent era sau nu un bun actor?
Ce s-a intamplat cu poeziile de dragoste? Pai sa vedem, s-au transformat in „replici de agatat”, le poti gasi pe n site-uri pe internet:
“Crezi in dragoste la prima vedere sau mai e nevoie sa mai trec inca o data ? (pentru insistenti) Ce ciine dragutz, ce numar de telefon are? (pentru iubitorii de animale, de orice gen) Am invatat cumva la scoli diferite impreuna? (pentru analfabeti) Nu sunt beat, ci doar m-ai ametit tu. (pentru alcoolici iremediabili) De ce o fata dragutza ca tine, vorbeste cu un idiot ca mine? (pentru cei sinceri) Scuza-ma mi-am pierdut ursuletul, vrei sa te culci tu cu mine? (pentru temerari) Salut! Eu fac mai multi bani decat poti tu sa cheltui. (pentru ascultatorii de manele).
Inutil de mentionat ca in aceste cazuri nu trebuie sa mai fii atenta la nimic. „Lucrurile merg atunci cand stii sa-ti dai o forma, sa preschimbi intr-o persoana distincta intersanjabilitatea propriului libido. Daca, dimpotriva esti un indragostit timid si anacronic, daca nu poti sa propui decat banalitati amoroase sau o dorinta fara calitati, poti fi sigur ca nimeni nu o sa se uite la tine: caci, ce este mai stereotip decat dulcegariile afective, mai banal natural decat aspiratiile simturilor: dispretul pe care-l avem pentru generalitati ne impune sa gasim altceva”.
„Este ridicol sa vorbesti de dragoste, iar sa vorbesti de libido nu este operativ”.„Si in aceasta goana dupa originalitate, in aceasta truda disperata de punere in valoare, toate discursurile sunt admise, doar tacerea intimidata si stereotipul jenant sunt condamnate. Acum cind nu se mai racoleaza in numele dragostei, se racoleaza in numele a te miri ce: revolutie, ecologie, muzica pop, droguri, pictura in ulei, calatorii in Afganistan, parale, masini, sport, bicicleta olandeza, pedagogie moderna, after-shave-urile lui Givenchy, bricolaj, bucatarie exotica si acuarele: tot ce-l face pe destinatar sa exclame <<misto tipul (tipa), are ceva>>; contrariul lui: <<aiurea, nu-i nimic de capul lui (ei)>>… contrariul acestui pacat capital: nedeterminarea”.Si totusi, chiar atat de deficitara sa fi ajuns generatia noastra incit frazele imbecile de agatat sa ramana refugiul celor fara imaginatie?„Seducatorul de odinioara era un comediant cinic ce-si ascundea violenta simturilor sub fardul sentimentelor. Placerea lui perversa, legea lui erau falsificate. In zilele noastre, racolarea pretinde cu totul alte calitati. Nu trebuie sa fii duplicitar ci vandabil. Mascarada seductiva si-a trait traiul: traim in era transparenta si obiectiva a examenului. Il judeci pe celalalt pentru ce este si nu pentru pasiunea pe care o afiseaza. Si atunci cind nu este nimic, cand nu stie sa-si compuna o imagine, il respingi. Seductia era o arta a disimularii; racolarea este o arta a determinarii. Ipocrit, seducatorul se prefacea ca se supune valorilor dominante din societate: onoare, virtute, dragoste. Vrajeala recoleurului implica un efort de formulare si nu o activitate de deformare. Primul isi travesteste personajul; stradania necontenita a celui de-al doilea este de a fi un personaj.
A seduce inseamna, deci, a minti: de aceea toti indivizii sinceri, care iubeau iubirea sau credeau in virtute, se situau automat in afara seductiei. Nu era nici o dificultate sa deosebesti griul de neghina: dar astazi cine minte? Cine fraudeaza? Cine joaca limpede, cu cartile pe masa? Cine poate afirma: <<Eu nu merg la agatat, eu dau intilnire>>? Apele s-au tulburat, ne scarpinam in cap nedumeriti: nu mai exista opozitie de metoda intre profesionistii seductiei, sentimentele duioase si oamenii cu principii. Racolarea e o vama obligatorie pentru toate schimburile, constringerea inevitabila a intersubiectivitatii amoroase”.
Astazi, barbat sau femeie trebuie sa invete sa faca slalom printre cuvinte, sa fie atent la modul cum le sint percepute propriile gesturi. Intr-o societate in care <<limbajul trupului>> are o insemnatate aleasa, in care femeile, cel putin din punct de vedere legal, le sint egale barbatilor, in care fiecare individ tinde spre perfectionism, ne mai sint oare permise greseli in plan afectiv?
Sau initiatorul oricarui tip de relatie interumana trebuie sa se comporte exemplar, dupa anumite tipologii, fara umbra de greseala, altfel riscind o excludere totala din partea Celuilalt?„Atitatorul la inceputuri este un stricator de singuratati si se stie ca pentru lumea in care traim este primul si cel mai sacru dintre drepturi. Cu ce sa incep? Cu scuzele. Trebuie sa justific si, daca se poate, sa sterg ilegalismul. Sunt propriul meu comis voiajor si, ca orice vinzator care n-are chef sa i se trinteasca usa in nas inainte sa fi apucat sa-si prezinte marfa, trebuie sa cheltuiesc comori de smecherie ca sa preschimb pe loc strimbatura Celuilalt in zimbet si sa-l fac curios, in loc sa-l las sa bata in retragere”.
Am invatat sa acceptam libertinajul celorlalti la nivel de teorie. Citim, absorbim mai ceva ca niste bureti diverse teorii care mai de care mai edificatoare si ni se pare de fiecare data ca am gasit Calea. Ca femei, am incercat sa ne impunem pe piata libera, lasind la o parte orice prejudecata si partial am si reusit. Si totusi, toata aceasta expunere in public a sentimentelor, decojirea lor pina la miez, face pe cineva sa se simta mai multumit de sine, mai iubit de ceilalti, mai constient de valorile propriului sau ego? Intr-o era in care pasiunea de a ne diseca propriile emotii depaseste emotiile in sine, nu pot sa nu ma intreb daca dincolo de cuvintele spuse in soapta „dupa”, de cuvintele spuse serios „inainte”, mai exista totusi ceva.
P.S. „Aviz tuturor speriatilor
Dimensiunea penisului nu are nici o importanta. Erectiile masculine normale variaza intre 15 si 17 cm. Dar este total ridicol sa te simti psihologic handicapat, daca propriul penis nu atinge, cu totul si cu totul, decit 12 sau 13 cm. Mentionam ca dimensiunea obiectului are mult mai putina importanta decit utilizarea lui si ca, deci, nu este deloc grav daca organul in erectie nu depaseste 8 sau 9 cm (ceea ce este foarte onorabil) si ca nu trebuie sa va alarmati daca organul dvs., in activitate, nu masoara decit 5 cm sau 4 sau 3 sau 2. Iar daca penisul dvs. nu depaseste 50 mm sau 1 cm, atunci chiar nu mai are nici o importanta, dar chiar nici una”.
Toate citatele fac parte din cartea Noua dezordine amoroasa – Pascal Bruckner / Alain Finkielkraut