Fulgi

Ninge salbatic de jumatate de ora fara intrerupere. Si-mi imaginez cum fiecare fulg e o dorinta a cuiva, mai mica, mai mare, uriasa… De parca timpul a strans in cele ultime 12 luni ale sale toate visele si acum le toarna peste noi, ni le pune la picioare. 

Bocanci de armata, ghete cu toc, picioare desculte si miini ucigase vor iesi in zapada si vor sfarima miliardele de vise.

Un poem in cadere, asta se vede de la geamul biroului, si nu stiu daca sa pling, sa tremur ca poate si visele mele vor nimeri sub acelasi bocanc necrutator, sa rid ca un copil si sa spun ca inca mai am vise si pentru ninsoarea urmatoare.

Stiu, n-avem timp, sint contracte de semnat, colaboratorii stresati, netul merge prost, imprimanta face greva si scrie doar ce vrea ea.

Cum ar fi in plin program de lucru sa ies in fata cladirii si cu limba scoasa sa dansez primitiv printre fulgi?

Poate am sansa sa-mi inchit macar un vis. L-as tine in mine, visul ar fi parte din fiinta mea, singele mi l-ar asimila, l-ar descompune, dar o parte infima imi va condimenta celulele, le va face sa creasca, sa se inmulteasca.

Si poate, dintr-o ciudata toana a destinului iti voi inghiti si tie un vis. Si-asa va fi ceva al tau, totdeauna cu mine, in mine, condimentand aceleasi celule si facandu-le sa creasca, sa se inmulteasca…

 

Leapsa

O leapsa muzicala de simbata dimineata asa. Sa vedem in ordine descrescatoare cam la ce ma duce gindul, cu jumatate de cana de cafea deja bauta…

 

Trimit si eu mai departe leapsa catre Adi si oricine intra si citeste postul. Have a beautiful raining morning like I have!

 

To be or not to be EMO

O sa innebunesc, o sa devin paranoica, schizofrenica sau in cele din urma o sa am  o “tulburare exploziva intermitenta”, adica o sa ma apuce toti dracii, pe romaneste, pentru ca in ultimele doua luni ma urmareste permanent un cuvint: EMO.

N-are importanta de te trezesti intr-o zi oarecare cu fata la cearceaf, ca poate vecinii tai iubitori de „oooff viata mea/ce m-as face fara ea” au avut onomastica si au dantuit pina in zori, daca vii la servici cu cearcane si morocanos, gata, te-au catalogat colegii – esti EMO frate azi.

Doamne pazeste sa ai chef sa-ti pui pe tine vreo bluza neagra sau sa-ti tragi vreo linie cu dermatograful de aceeasi nuanta pe la ochi – aceeasi categorisire primesti.

Muzica? Nici nu se pune problema. Daca te-a mincat undeva si ti-ai pus un anume programel de-ti arata pe mess muzica ce-o asculti, ai doua variante: stergi programelul si asculti linistit ce vrei sau iti faci lista frumusel numai cu melodii vesele, antrenante si excluzi complet orice suna a balada, blues, psihedelic. Iarasi, n-are nici cea mai mica importanta ca poate esti melancolic in ziua respectiva. Asculti David Bowie cu All the madmen, inseamna ca ai o problema psihica, esti deprimat – esti EMO.

Sa mai spun ca de doua luni imi promit sa-mi fac curaj ca sa pasesc pragul unui salon de coafura? Mi-e teama ca oricum m-ar tunde respectiva persoana, tot EMO o sa iasa pina la urma, pentru ca asta e „la moda” si nu conteaza ce mai spun eu inainte de a ma aseza pe scaun, foarfeca are personalitea ei proprie. Asa stie ea sa tunda, asta face.

Tine minte un lucru. De ti-a murit pisica, catelul, ai avut accident si esti cu mina in gips, ai pierdut bani la pariuri s-au te-ai despartit de jumatatea vietii tale, asta chiar nu are importanta, sub nici o forma nu trebuie sa izbucnesti in plins. Daca simti ca totusi ca nu te mai poti abtine, uita-te atent in jur, strecoara-te spre baie sa nu te vada nimeni (prieteni, colegi, sefi, etc.), boceste acolo citeva minute, nu multe ca sint cu ochii pe tine, spala-te bine pe ochi si iesi de acolo rizind. Sau zimbind macar, ma rog. Ideea e sa nu iesi cu capul in jos si umerii plecati pentru ca altfel te vor simti. Vor veni dupa tine si-ti vor pune miraculoasa intrebare – esti EMO?

 

P.S. Picatura care mi-a umplut paharul a fost testul pe care mi l-a propus cineva sa mi-l fac azi „cit la % esti EMO?”

Sint 13% fira-ti voi sa fiti de oameni fericiti!

 

De dupa amiaza

Well, a aparut si partea a doua a cautarii, “care este iubita lui ionut cercel?” Adica, daca melodii cu ionica nu s-au gasit, macar sa-i gasim iubita. Ma repet, aici nu sint nici melodiile, nici iubitele lui. Si in fond, who the fuck is Ionut Cercel?

 

De dimineata

Pe nenumarate bloguri, de multe ori mi-a fost dat sa vad o selectie a unor cautari mai mult sau mai putin amuzante care au indrumat pasii virtuali ai navigatorului spre blogurile respective. Dupa cum am zis, unele sint amuzante, aproape nu-ti vine sa crezi ce raspunsuri spera oamenii sa gaseasca pe net. De parca netul ar fi o entitate atotstiutoare care are raspunsurile la toate intrebarile omenirii. Nu le punctez pe acelea. Amintesc doar una care m-a enervat pentru 5 minute, anume “muzica cu ionut cercel care pot asculta”.

Fratele meu, defapt, nu, tu esti ruda indepartata, deci nu putem fi frati… aaaa ….. draga detinator de cont pe hi5 aici nu poti gasi „muzica cu Ionut Cercel PE care sa o poti asculta” dar iti ofer o alta varianta. Da click (adica apesi cu mouse-ul) aici.

Te-am enervat pentru 5 minute? OK, sintem chit atunci.

 

Un pic de magie

Cineva cauta pe net “ritual daca perechea te inseala”. Adica, eu am citit diverse articole cu indrumari ce sa faci sa-l tii aproape, ce sa faci sa scapi de el, ce sa faci sa scapi de cealalta, etc. dar nu m-am gindit vreodata ca ar putea exista un ritual pentru asa ceva.

Deci, barbati si femei, suferinzi in urma incornorarii s-au adunat, au dezbatut diverse ritualuri de magie alba/neagra, ritualuri egiptene, chinezesti, romanesti, voodoo si ce or mai fi gasit, au tras linie si au votat „Y ritual da cele mai bune rezultate intru linistirea psihicului devastat si cu credinta in suflet savirsiti-l, pentru ca monstrul cu chip uman sa sufere cit am suferit noi”.

Nu ar fi normal ca mai intii sa ne punem noi intrebarea „ce l-a determinat pe Z sa caute fericirea in alta parte”, fie ea unica sau repetitiva, de 10 minute sau o noapte intreaga? Abia apoi, de ne gasim far’ de pacate, sa-i sarim cu ritualul in cap, sa confectionam papusi de cirpa si sa-i intepam unde-i doare mai tare.

Apropo, citisem undeva ca secretul de a tine un barbat linga tine toata viata garantat e intr-o licoare in care picuri citiva stropi din singele tau, spui citeva incantantii bla, bla, bla, vreau cu tine toata viata, apoi o dai respectivului sa o bea. Un fel de vampirism la scara micro. Exciting, aa?

 

Intre trecut si viitor

Ma sperie faptul ca din ce in ce mai multe persoane tind sa dea vina pe copii pentru viata haotica pe care acestia o duc acum, cind defapt noi, astia maturi sintem de vina.

Noi, astia care am stat la cozi infernale pentru o ciocolata chinezeasca si o punga de pufarine (cite una de persoana, sa ajunga la toti) am devenit avizi de orice. Si pentru ca Romania noastra nu pare tara tuturor posibilitatilor, am ales sa ne lasam odraslele in grija bunicilor si profesorilor si sa plecam slugi in strainatate. Bunici pe care nu-i poti invinui ca sint depasiti de evenimente, profesori care au parasit posturi de director in favoarea delicioaselor capsuni spaniole (in fine, stiu doar un caz, dar nu mi se pare incredibil sa mai existe si un altul).

Ceea ce nu pot intelege multi e ca noua ni s-au impamintenit niste conceptii de care nu sint convinsa ca vom scapa vreodata cu adevarat. Am trait cu frica de exprimare si actiune, am trait cu teama zilei de miine, ne-am vazut parintii de prea multe ori nedormind noptile calculindu-si ultimii 50 de lei pina la viitorul salariu, trezindu-se la ora 5 dimineata pentru a apuca ratia de lapte. Dupa atitia ani de la revolutie, am reusit sa putem vorbi despre politicieni fara a ne uita peste umar, dar libertatea pe care am cistigat-o ne-a coplesit. Exact cum un cersetor ar cistiga la loto o suma de bani pe care nu o poate numara. Ar fi fericit, debusolat, s-ar purta haotic si oricine invatat cit de cit cu banii ar profita de el. Asta am facut noi. Ne-am trezit cu atit de mult dupa ce am avut atit de putin, incit nici acum nu constientizam pe deplin ce am dobindit in `89.

Revenind la copiii de azi, cum am putea avea pretentia ca ei sa inteleaga prin ce am trecut noi doar din ce le povestim noi cu ura? Pentru ei Ceausescu „a fost un om rau, care a omorit multa lume si nu dadea ciocolata, bomboane si banane de Craciun si ce bine ca nu ne-am nascut in vreme aia”. S-au nascut liberi, intr-o societate de oameni coplesiti de multe probleme pe care nu si le imaginau acum ceva timp in urma. De asta unii dintre noi regreta transferarile dupa ce terminai scoala, locuinta pe care o primeai daca erai om al muncii, camerele pe care le primeai in plus daca erai mama eroina.

Si ma scuzati tineri parinti detinatori de odrasle purtatoare de cercei prin mai toate partile corpului, cu pantaloni in vine si parul in ochi, pentru ei asta e societatea normala, pentru ca in asta s-au nascut si au crescut si nu a avut nimeni timp sa le arate diferenta.

In lipsa unuia sau a ambilor parinti acasa, datorita noilor legi din invatamint care au redus autoritatea profesorilor in fata elevilor, a accesului nelimitat la orice tip de informatie, ce fel de copii exemplari ati dori sa vedeti pe strazi?

Asculta genurile de muzica pe care le asculta pentru ca astea sint promovate. Nu are rost sa subliniez aici preferintele caselor de discuri de la noi. Vad violenta in filme, desene animate si videoclipuri si actioneaza pe strazi in consecinta. Nu mai citesc, pentru ca locul bibliotecilor din sufragerie a fost cedat mobilelor de 3 rafturi si 10 picioare metalice pe care se odihnesc boluri pline cu pietricele colorate, in tendintele modei. Nu vad rostul educatiei, pentru ca noi (nu ei) ne lasam condusi de figuranti cu 4 clase, purtatori de portofele burdusite si masini de ultima clasa.

Atita timp cit noi nu am gasit inca calea de mijloc, de echilibru intre nevoie si placere, cum de avem pretentia ca ei sa fie obiectivi si sa stie ce vor de la viata? Vor bani, avere, lux, lipsa grijei de miine, lipsa responsabilitatilor, pentru ca noi le-am impanat capul cu lipsurile noastre. Nu-i nimic gresit in a-ti educa copilul in ideea de a obtine mai mult de la viata decit ai reusit tu sa obtii, e gresit ca nu le subliniem limitele si prioritatile.

Faptul ca noi am avut o copilarie mai chinuita ca a lor, nu ne-am bucurat de avantajele pe care le au ei acum, nu ne scuteste de obligatia de a le arata valoarea reala a banilor si a le explica ca educatia, cultura va cistiga teren in fata smecherilor.

Au trecut aproape doua decenii de la revolutie. Nu credeti ca ar cam fi timpul sa ne adunam un pic mintile, sa lasam trecutul acolo unde e si sa ne ingrijim mai mult de cei care or sa ne reprezinte ca natiune in viitor? Asta ca sa nu ne trezim ca peste citiva ani la presedintie o sa-l avem drept candidat cu … fara numar voturi pentru, pe Ionut Cercel (nu ma injurati, nu am nimic personal cu copilul, e doar una din victimele societatii pe care inca o sustinem).

 

Viata de patron

Pentru ca nu am incotro, in fiecare dimineata, in drum spre servici, trec pe linga doua magazine de cartier. Ca niste oameni constiinciosi, harnici, bla, bla, bla, patronii acestor magazine sint de fiecare data prezenti in fata usii de la intrare, chipurile intimpinindu-si clientii.

 

Adevaratul scop, devenit motto in viata lor este acela de a-si rupe gitul dupa orice persoana de sex feminin care le trece prin fata ochilor. Ai putea avea iluzia ca acest lucru te-ar binedispune, ca face bine la orgoliu, mindrie, sa te gindesti ca daca barbatii mai intorc capul dupa tine, inseamna ca inca esti „o dama bine”. Problema apare atunci cind lucrul acesta nu se intimpla ocazional, ci in fiecare zi, privirile pofticioase sint aceleasi de fiecare data si nici vorba de vreun sentiment placut cind te vezi privita ca un obiect sexual defilind neprotejat pe strada.

 

Acum inteleg rostul organelor externe care ne desavirsesc chipul: ochii – sa ii poti mari pina simti ca iti ies din orbite, narile – sa le poti flutura in vint, gura – sa o tii deschisa, sa aibe pe unde se scurge riul de bale.

 Domnilor, exista niste reviste de specialitate, unde femei frumoase sint dornice de a fi admirate si pentru asta pozeaza in cele mai desavirsite tinute si posturi. Noua, femeilor obisnuite, nu reusiti decit sa ne transmiteti un sentiment de prost gust in fiecare zi.

 

Love is in the air… again

Mai sint doua zile pina la atingerea extazului. Masculii isi bat capul cu ce trebuie sa cumpere, care e cel mai propice loc de petrecut seara, care e locul perfect de petrecut noaptea, in cazul in care seara iese bine, etc. Femelele isi pun intuitia in miscare in speranta de a afla dinainte ce li se cumpara, unde li s-a rezervat masa, in cazul in care au descoperit cadoul si le-a si placut, unde li s-a rezervat canapeaua, in cazul in care le-a placut si cadoul si localul, etc. 

Un nou an, o noua zi de 14 februarie, aceeasi frenezie de neinteles pentru mine. Adica, hai sa fim seriosi. Ati imprumutat o sarbatoare, sinteti constienti ca sinteti niste plagiatori si totusi incercati sa depasiti originalul. Citi dintre cei care sint incintati azi de „Valentine’s Day” sarbatoreau acum ceva ani in urma „Dragobetele”? Pentru cine vrea detalii despre traditia romanesca, sa faca click aici. 

De ce atita inversunare in acest post? Pentru ca ieri, intrind cu treburi importante intr-o banca, duduia din spatele biroului era mult mai atenta la decuparea unor inimioare din carton rosu decit la ce aveam eu de spus. 

Hai, faceti un efort si reveniti-va din reverie. Cine va iubeste cu adevarat nu asteapta 364 de zile de la un an la altul sa va spuna asta la lumina unor luminari de 10 lei duzina, in lumina crepusculara a unui restaurant, inconjurati de alte perechi cu ochii dati pe spate de importanta evenimentului. 

Nu-mi trimiteti felicitari cu „Cupidoni” strapunsi de sagetute si nici texte siropoase de pe net. Probabil o sa fiu cu prietenii in oras la o pizza si o bere, discutind… ce discutam de obicei. 

Ca sa ramin in tema. O voce care pe mine m-a fascinat prin asemanarea cu originalul. Enjoy it.

http://www.youtube.com/watch?v=IwfoqUI-LK0

 

Iubire in mileniul III

Departe de a fi un studiu elaborat, urmatoarea expunere propune o mica paralela intre iubirea de acum doua secole si cea de azi. Voi incepe cronologic.„Pe vremea aceea, literatura facea un serviciu de nepretuit: sufla replici, il ajuta pe fante la agatat”.

Era de ajuns recitarea unor poeme, de cele mai multe ori scrise de altii, pentru impresionarea tinerei alese. Ma intreb cind modul acesta de „facut curte” era atat de familiar, la ce trebuiau sa fie atente domnisoarele in cauza? La gesturi, mimica, intonatie, alegerea textelor potrivite in functie de importanta autorilor lor, gradul de subtilitate expus in text, eventual chiar autenticitatea textului, altfel spus sa poata concluziona daca respectivul pretendent era sau nu un bun actor?

Ce s-a intamplat cu poeziile de dragoste? Pai sa vedem, s-au transformat in „replici de agatat”, le poti gasi pe n site-uri pe internet:

“Crezi in dragoste la prima vedere sau mai e nevoie sa mai trec inca o data ? (pentru insistenti) Ce ciine dragutz, ce numar de telefon are? (pentru iubitorii de animale, de orice gen) Am invatat cumva la scoli diferite impreuna? (pentru analfabeti) Nu sunt beat, ci doar m-ai ametit tu. (pentru alcoolici iremediabili) De ce o fata dragutza ca tine, vorbeste cu un idiot ca mine? (pentru cei sinceri) Scuza-ma mi-am pierdut ursuletul, vrei sa te culci tu cu mine? (pentru temerari) Salut! Eu fac mai multi bani decat poti tu sa cheltui. (pentru ascultatorii de manele).

Inutil de mentionat ca in aceste cazuri nu trebuie sa mai fii atenta la nimic. „Lucrurile merg atunci cand stii sa-ti dai o forma, sa preschimbi intr-o persoana distincta intersanjabilitatea propriului libido. Daca, dimpotriva esti un indragostit timid si anacronic, daca nu poti sa propui decat banalitati amoroase sau o dorinta fara calitati, poti fi sigur ca nimeni nu o sa se uite la tine: caci, ce este mai stereotip decat dulcegariile afective, mai banal natural decat aspiratiile simturilor: dispretul pe care-l avem pentru generalitati ne impune sa gasim altceva”.

„Este ridicol sa vorbesti de dragoste, iar sa vorbesti de libido nu este operativ”.„Si in aceasta goana dupa originalitate, in aceasta truda disperata de punere in valoare, toate discursurile sunt admise, doar tacerea intimidata si stereotipul jenant sunt condamnate. Acum cind nu se mai racoleaza in numele dragostei, se racoleaza in numele a te miri ce: revolutie, ecologie, muzica pop, droguri, pictura in ulei, calatorii in Afganistan, parale, masini, sport, bicicleta olandeza, pedagogie moderna, after-shave-urile lui Givenchy, bricolaj, bucatarie exotica si acuarele: tot ce-l face pe destinatar sa exclame <<misto tipul (tipa), are ceva>>; contrariul lui: <<aiurea, nu-i nimic de capul lui (ei)>>… contrariul acestui pacat capital: nedeterminarea”.Si totusi, chiar atat de deficitara sa fi ajuns generatia noastra incit frazele imbecile de agatat sa ramana refugiul celor fara imaginatie?„Seducatorul de odinioara era un comediant cinic ce-si ascundea violenta simturilor sub fardul sentimentelor. Placerea lui perversa, legea lui erau falsificate. In zilele noastre, racolarea pretinde cu totul alte calitati. Nu trebuie sa fii duplicitar ci vandabil. Mascarada seductiva si-a trait traiul: traim in era transparenta si obiectiva a examenului. Il judeci pe celalalt pentru ce este si nu pentru pasiunea pe care o afiseaza. Si atunci cind nu este nimic, cand nu stie sa-si compuna o imagine, il respingi. Seductia era o arta a disimularii; racolarea este o arta a determinarii. Ipocrit, seducatorul se prefacea ca se supune valorilor dominante din societate: onoare, virtute, dragoste. Vrajeala recoleurului implica un efort de formulare si nu o activitate de deformare. Primul isi travesteste personajul; stradania necontenita a celui de-al doilea este de a fi un personaj.

A seduce inseamna, deci, a minti: de aceea toti indivizii sinceri, care iubeau iubirea sau credeau in virtute, se situau automat in afara seductiei. Nu era nici o dificultate sa deosebesti griul de neghina: dar astazi cine minte? Cine fraudeaza? Cine joaca limpede, cu cartile pe masa? Cine poate afirma: <<Eu nu merg la agatat, eu dau intilnire>>? Apele s-au tulburat, ne scarpinam in cap nedumeriti: nu mai exista opozitie de metoda intre profesionistii seductiei, sentimentele duioase si oamenii cu principii. Racolarea e o vama obligatorie pentru toate schimburile, constringerea inevitabila a intersubiectivitatii amoroase”.

Astazi, barbat sau femeie trebuie sa invete sa faca slalom printre cuvinte, sa fie atent la modul cum le sint percepute propriile gesturi. Intr-o societate in care <<limbajul trupului>> are o insemnatate aleasa, in care femeile, cel putin din punct de vedere legal, le sint egale barbatilor, in care fiecare individ tinde spre perfectionism, ne mai sint oare permise greseli in plan afectiv?

Sau initiatorul oricarui tip de relatie interumana trebuie sa se comporte exemplar, dupa anumite tipologii, fara umbra de greseala, altfel riscind o excludere totala din partea Celuilalt?„Atitatorul la inceputuri este un stricator de singuratati si se stie ca pentru lumea in care traim este primul si cel mai sacru dintre drepturi. Cu ce sa incep? Cu scuzele. Trebuie sa justific si, daca se poate, sa sterg ilegalismul. Sunt propriul meu comis voiajor si, ca orice vinzator care n-are chef sa i se trinteasca usa in nas inainte sa fi apucat sa-si prezinte marfa, trebuie sa cheltuiesc comori de smecherie ca sa preschimb pe loc strimbatura Celuilalt in zimbet si sa-l fac curios, in loc sa-l las sa bata in retragere”.

Am invatat sa acceptam libertinajul celorlalti la nivel de teorie. Citim, absorbim mai ceva ca niste bureti diverse teorii care mai de care mai edificatoare si ni se pare de fiecare data ca am gasit Calea. Ca femei, am incercat sa ne impunem pe piata libera, lasind la o parte orice prejudecata si partial am si reusit. Si totusi, toata aceasta expunere in public a sentimentelor, decojirea lor pina la miez, face pe cineva sa se simta mai multumit de sine, mai iubit de ceilalti, mai constient de valorile propriului sau ego? Intr-o era in care pasiunea de a ne diseca propriile emotii depaseste emotiile in sine, nu pot sa nu ma intreb daca dincolo de cuvintele spuse in soapta „dupa”, de cuvintele spuse serios „inainte”, mai exista totusi ceva.  

P.S. „Aviz tuturor speriatilor

Dimensiunea penisului nu are nici o importanta. Erectiile masculine normale variaza intre 15 si 17 cm. Dar este total ridicol sa te simti psihologic handicapat, daca propriul penis nu atinge, cu totul si cu totul, decit 12 sau 13 cm. Mentionam ca dimensiunea obiectului are mult mai putina importanta decit utilizarea lui si ca, deci, nu este deloc grav daca organul in erectie nu depaseste 8 sau 9 cm (ceea ce este foarte onorabil) si ca nu trebuie sa va alarmati daca organul dvs., in activitate, nu masoara decit 5 cm sau 4 sau 3 sau 2. Iar daca penisul dvs. nu depaseste 50 mm sau 1 cm, atunci chiar nu mai are nici o importanta, dar chiar nici una”. 

Toate citatele fac parte din cartea Noua dezordine amoroasa – Pascal Bruckner / Alain Finkielkraut