Pentru ca ieri am avut parte de o intilnire neasteptata ce mi-a adus atit bucurie cit si nostalgie in creierasul meu obosit de stresurile cotidiene, o sa postez niste versuri pentru toti oamenii minunati cu care am impartit clipe de neuitat.
The Kinks – Omul secolului 20
Aceasta este epoca masinismului
Un cosmar mecanic
Minunata lume a tehnologiei
Napalm, bombe cu H2, catastrofa biologica
Acesta e secolul 20
Dar prea multa decadere
E epoca murdariei
Ce au devenit minunatele cimpii verzi ale ierusalimului?
Nu am nici o ambitie, sint doar deziluzionat
Sint un om al secolului 20
Dar n-as dori sa fiu aici
Mama imi spune ca nu ma poate intelege
Nu-si da seama ce m-a facut sa fiu asa
Ea imi ofera doar o mica siguranta
Eu sint un produs paranoid, schizoid al secolului 20
Pastrati-va voi desteptii vostri scriitori moderni
Mie dati-mi-l pe William Shakespeare
Pastrati-va voi desteptii vostri pictori moderni
Eu ii iau pe Tizian, DaVinci si Gainsbourg
Fato, trebuie s-o intindem de aici
Trebuie sa gasim o solutie
Sint un om al secolului 20
Dar n-as dori sa fiu aici
Am fost crescut intr-un stat al bunastarii, condus de birocratie
Controlat de servitori civili si de oameni imbracati in gri
N-am nici un fel de viata privata, n-am nici o libertate
Pentru ca oamenii secolului 20 mi le-au luat pe toate
Mama imi spune ca nu ma poate intelege
Nu-si da seama ce m-a facut sa fiu asa
Nu am nici o siguranta
Sint un om al secolului 20
Dar prea multa decadere
E limita murdariei
Sint un om al secolului 20
Dar n-as dori sa fiu aici
O varianta video aci.
ADOS – Clipa rock
Un deget ciupind o coarda
Sfisie prelung, ascutit tacerea din jur
La lumina de cuart intunericul zdrentuit e intim…
Corzile sufletului vibreaza simultan
Cind notele se intrepatrund si intra prin piele
Prin toti porii sufletelor ce simt in acelasi ritm…
Betia uniforma cuprinde emotiile ce plutesc grele;
Ghicesc in inimi senzatii rituale cind degetele albe zboara
Iubind coardele. Toti respira muzica asta
Venita din infinit, curgind electrica-n suvoaie
Cind lin, cind trepidant ard notele stoarse sensibil
Si-ti vine sa traiesti respirind rock
Acum apele din cintec cad prelungi, elastice
Peste capetele coplesite si miinile se cauta ridicate
Se regasesc stringindu-se, palmele intinse se unesc
In acelasi flux unduindu-se, facind sa sune
Lanturile metalice atirnind firesc…
… Privesc in jur: sint ei, cei cu ochii mari
Si umezi de fericire, topiti in fluvii de muzica si versuri
Sint ei, cei in ale caror plete lungi se-ncurca pierzindu-se de placere, rock-ul.
Pluteste tinerete-n aer, tineretea in blugi
Si voci se unesc intr-un singur glas fredonind
Tipind de placere facind sa tremure pe piepturi
Cite o cruce sclipitoare…
Vin biss-urile la rind, se aprind scintei ce dau speranta
Si se despart cu greu strigind din rasputeri:
„Multumim! Traiasca rock-ul!”
Ramin cu toti prieteni (se recunosc dintr-o privire)
In piepturi inca mai zbat inimi si ochii lor sclipesc
In intuneric …
Sala ramasa-n liniste pastreaza si-acum intimitatea lor
Si-un zid de lanturi de metal pluteste-aproape …
P.S. Nu distrugeti rock-ul! E sufletul lor! Al rock-erilor!
