Recunosc, plictiseala nu e o scuza destul de buna pentru a justifica pierderea unor ore insemnate pe net, citind ce le trece altora prin cap. Si totusi, zilnic mi-am facut o obisnuinta din a intra pe diverse bloguri, in fiecare zi altele, cu o vaga iluzie ca as gasi niste persoane care au ceva de spus intr-o exprimare deosebita.
Mare dezamagire. Cu cit ma incapatinez sa gasesc ceva care sa-mi capteze atentia, cu atit mi se pare ca imi fac mai mult ochi dulci Tagore, Graham Green si Maupassant pe care „i-am cumparat” la pret redus evident, de, remuneratie mica, dupa buget. Incontestabil soarec de biblioteca de cind ma stiu, am zabovit mai mult de jumatate de ora printre cartile din micul anticariat, am citit cu frenezie prefetele, abia asteptind sa ajung acasa sa ma apuc de adevarata lectura.
Bineinteles, ajunsa acasa, am deschis calculatorul. Noi titluri de bloguri mi-au captat atentia, cartile stau si acum cuminti pe raftul bibliotecii aruncindu-mi din cind in cind o tenta de parfum de pagina veche si ingalbenita.
De unde naiba, cum, de ce aceasta dependenta de internet, furnicaturile acelea ciudate pe care le simt in degete daca o zi intreaga nu ating butoanele tastaturii si nu apas clapitele firave ale mouse-ul ului? Adica, am trait atita timp fara calculator, fara internet, accesul la informatii se limita la stiri TV, radio, ziare, reviste, accesul la cultura nu avea limite, exista o incomensurabila literatura universala de unde sa te insipiri.
Imi place sa cred ca mi-am creat personalitatea actuala si in urma nenumaratelor lecturi de povesti moralizatoare, carti de aventuri cu personaje justitiare si neinfricate, mi-am imbogatit imaginatia cu Jules Verne. Si in asa scurt timp am cedat in fata tehnologiei, m-a atras ca pe un soarec ce sint in lumea virtualitatii, patratelul de brinza atasat capcanei ce m-a prins se lauda a fi de cea mai buna calitate. Iluzii! Nu am facut decit sa gasesc alte persoane la fel de debusolate ca mine de tot ce inseamna spatiu virtual, persoane captivate iremediabil de acest spatiu, persoane care cauta raspunsuri reale la intrebari virtuale… nimic concret…. biti. Tare mi-e teama ca intr-o zi, tot adincindu-ma in calculator o sa incep sa vad totul in „unu – zero”.
Pentru toate acele persoane care cunosc cit de conservatoare sint in realitate, nu am nimic impotriva tehnologiei, sa evolueze din partea-mi, sa ajungem sa plecam in excursii prin Calea Lactee nu la bulgari, mie mi-ar place doar sa cunosc mai multe persoane care sa savureze gestul de a-ti umezi degetul pe limba si a intoarce o foaie de hirtie imbatrinita, lasindu-ti papilele penetrate de gustul timpului.
